de Laurentiu CIOCAZEANU
CARE BISERICĂ-I A NOASTRĂ?
Biserica
Ortodoxă Română - BOR - revine în centrul atenției. Acum câteva zile, capii
bisericii au vrut parcă să ne lase mască. Au cerut guvernului să inițieze
un proiect de lege care, te miri ce să facă! Să modifice numele sfintei
noastre biserici. Așadar, în loc de Biserica Ortodoxă Română să citim Biserica
Națională Română. Ca să vezi de ce nu puteau sta liniștiți mai marii noștri
patriarhi! Unde au încercat ei să bată, nu e greu de ghicit. Pe fondul
ascensiunii celorlalte culte mai puțin răspândite la noi până acum, înaltele
fețe bisericești ortodoxe pare că au simțit o amenințare. Cu alte cuvinte,
trebuie să venim cu ceva în față, și-or fi spus sfințiile lor, ca să le
demonstrăm celorlalte biserici că n-au nici o șansă în România. Ce nu reușesc
să înțeleg este cu ce e mai puternică BOR dacă-și împrumută particula națională.
Este ea mai aproape de credincioși? Devin enoriașii obișnuiți mai atașați
de valorile BOR? Cu alte cuvinte, chiar era nevoie de schimbarea numelui?
Trebuie că s-a întâmplat ceva greu de imaginat ca înaltele fețe bisericești
să fi purces la un asemenea demers. Altfel, înseamnă că nimic nu mai e
de înțeles pe lumea asta. Toate aceste întrebări sunt acum tardive.
Inițiativa BOR a produs deja valuri cam peste tot. S-au luat la trântă
până și reprezentanții puterii între ei, sau cu mai-marii BOR. Mai întâi
a fost Ion Diaconescu. Venerabilul țărănist a ținut să i-o servească scurt
însuși marelui patriarh Teoctist. Nu sunt de acord cu denumirea de Biserică
Națională, a spus răspicat Ion Diaconescu. Explicațiile sale au fost dintre
cele de bun simt, esența fiind aceea că nu trebuie să existe discriminări
între culte într-o țară care pretinde că este leagănul libertății religioase.
În subsidiar, s-a spus că liderul țărănist ar fi avut, așa ca pe la noi,
propriile sale nemulțumiri. N-a venit Înalt Prea Sfinția Sa să sfințească
biserica din satul natal al domnului Diaconescu. Cert e că până la urmă,
premierul Radu Vasile, a pus bomboana pe colivă. Proiectul de lege cu modificarea
numelui BOR a fost trimis la parlament de primul-ministru. Să vezi acum
păruială, când va intra în dezbateri! Nemulțumirea parlamentarilor neortodocși
este deja manifestă. Animația va fi trează pe culoarele parlamentului iar
aleșii trebuie să le mulțumească pentru asta capilor BOR că le-au dat motive
de plictiseală. Ce-or fi gândind oare simplii credincioși? Dar cine
să-i asculte.
HOME